REZULTATELE CĂUTĂRII

Sursă: https://medium.com/the-ascent/how-to-free-up-mental-energy-af3b904da522 Singura măsură a valorii mele sunt eu, cel cu care mă compar în fiecare zi și pe care știu că trebuie să îl depășesc. Lumea devine o extenise sau, de multe ori, o proteză a voinței mele exact cum spunea și Schopenhauer în titlul celebrei sale cărți: „Lumea ca voință și reprezentare“. În acest fel, tot ceea ce se întâmplă în jur ajunge să nu te mai consume energetic-spiritual-fizic-mental pentru că singurul creator de realitate și realități ești, de fapt, tu. Când vom înțelege această calitate pe care o avem, de creatori ai unor realități, chiar simulări și scenarii existențiale, totul va fi mult mai relaxat. „Nici un muritor nu ar putea sta în picioare dacă nu s-ar crede centrul universului.“ (Emil Cioran) Prin tot ceea ce facem, noi autorizăm o serie de tranzacții energetice cu care alimentăm realitatea în mod gratuit, punându-ne pe noi în plan secund; lucru aflat în contradicție totală cu ce ne spunea Cioran în propriu-i stil cinic: „Nici un muritor nu ar putea sta în picioare dacă nu s-ar crede centrul universului.“ Oamenii care mai au timp și chef să gândească și să „se“ gândească au înțeles că cea mai eficientă formă de realitate este cea pe care ești capabil să ți-o creezi și aici nu vorbesc de efectul de bulă. Realitatea presupune mult mai multe complexități decât opacitatea specifică bulelor sociale din online sau offline. Pe lângă acest lucru, dacă nu ne vom mai lua atât în serios, vom accepta cu mai mare ușurință relativismul și secvențialitatea specifice ființei umane care trăiește într-un univers ce are structura unei cepe. Imediat ce crezi că ai descoperit un strat, mai apare încă unul. Astfel, niciodată nu vei putea știi câte nivele sunt și cât de profunde sunt ele. Pentru asta, însă, e nevoie să depășim mundanitatea și să ridicăm ochii din pământ pentru a vedea și alte perspective din acest joc: cât de mult ne mai rămâne de descoperit din hartă, cât timp mai avem și cât de împliniți putem fi împreună, noi și un univers, noi și niște universuri care încă se încarcă în mințile noastre. „Exact când zeii încetaseră să existe și Iisus nu venise încă, a existat un moment unic în istorie, între Cicero și Marc Aureliu, când omul a rămas singur cu el însuși." (Gustave Flaubert) Edward Bernays vorbește în cartea sa „Propaganda“ despre incredibila capacitate a oamenilor de a crea personaje și realități pretins exterioare pe care le investesc cu propriile energii. Acestea sunt create dintr-o slăbiciune și o predilecție spre fascinație (fascinabilitate) a omului de a admira tot ce este mai puternic decât el. Astfel, nu vorbim de altceva decât de realități subiective ridicate la nivelul unei obiectivități false. În asta constă fragilitatea omului, în faptul că nu e capabil să creadă în el insuși, să se creeze continuu și face mereu un transfer de putere către obiecte, ființe, alte realități, fiind un impecabil creator de scenarii masochiste în care el își stabilește atât dezirabilul, cât și fricile, dar mai ales pedeapsa. Cum să nu îl iubești? se întreba și Nietzsche, când el se învârte sublim în jurul cozii și nu vrea să își depășească nevoia de a-si mușca propria coadă. Ba mai mult, chiar e dispus să meargă la dresori pentru a-l dezvăța de obiceiul pe care singur și l-a creat. „Această natură interioară nu este puternică și înverșunată și inconfundabilă precum instinctele animale. Este slabă și delicată și subtilă și ușor de trecut cu vederea prin obișnuință, presiune culturală, și atitudini greșite față de ea.” (Abraham Maslow) Dacă îl ințelegi pe Maslow și nivelele psihologice propuse în piramida sa, vei știi cum pot fi controlați oamenii, masele, în special, mereu dornice de atenție, validare, oferire de perspective etc. Adică exact acei oameni care nu sunt capabili să gândească pentru ei înșiși chiar când au oportunități de a se educa și autodepăși. Dar până la urmă, cu toții sfârșim într-o cușcă sau cerc vicios. Cel mai mare avantaj și cea mai mare povară a ființei este gândirea, omul fiind singurul capabil să se chestioneze pe el însuși în ideea magistrală a interogativității ca un corelativ al cunoașterii. Andrei Cornea spune despre Epicur și epicureism: „Epicur și adepții lui din Antichitate și de mai tîrziu cereau omului să fie fericit căutînd plăcerea. Dar defineau plăcerea maximă drept „absența durerii“, astfel încît starea de fericire supremă era ataraxia, adică „netulburarea“ minții și a trupului – oricum, ceva foarte diferit de satisfacțiile hedonismului vulgar. De aceea Epicur și epicurenii erau celebri în Antichitate pentru felul lor de viață auster, simplu și totuși surîzător și prietenos. A fi „epicureu“ nu însemna deloc a-ți petrece viața în desfrîu și orgii, ci a te rezuma la o frugalitate demnă, după Cicero sau Seneca, de orice stoic respectabil, în pofida calomniilor, nu puține: „Nu voi spune, precum majoritatea alor noștri, zice ultimul (un stoic), că secta epicureană este servitoarea dezmățului.“ De aceea regula de aur a epicureanului este rezumată în următoarea maximă a lui Epicur: „Nu e cu putință să trăiești plăcut fără a trăi înțelept, bine și drept, și nici să trăiești înțelept, bine și drept, fără a trăi plăcut.“ Pe de altă parte și în opoziție față de toate celelalte filozofii și teologii mediteraneene, epicureismul, fără a fi un ateism în sensul strict al cuvîntului (căci admitea existența unor zei fericiți și eterni situați în afara cosmosului), neagă orice directă implicare a divinității în creația și viața lumii, în destinul oamenilor, în organizarea societății. Nu atomismul și mecanicismul fizicalist și psihologic ale lui Epicur contează aici (ele au fost de mult depășite de știință), ci concluzia pe care filozoful o trăsese din ele: pentru a fi fericiți trebuie să ne eliberăm de frica de zei (de Dumnezeu), aflînd că divinitatea n-are nici o relevanță directă pentru viața și destinul nostru. Dacă pentru iudeo-creștin și pentru omul religios, în general, „frica de Dumnezeu e începutul înțelepciunii“ (Pildele lui Solomon, I, 6), pentru epicurean ea e începutul nefericirii și al nebuniei.“ Și, în final, rămâne un paradox, paradoxul lui Epicur, creat de om pentru oameni, la fel cum rămâne și paradoxul unuia sau multor Dumnezei, creat/creați de om/oameni pentru oameni: „Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuși este rău. Poate și vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume? Nu poate și nu vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce îl numim Dumnezeu?” Nu există bine și nici rău, există doar creație umană. Într-o zi Dumnezeu și omul s-au întâlnit, amândoi afirmând: "Creatorul meu." Ce ne rămâne este puterea personală care transcende orice: timp, spațiu și alte concepte umane din simularea pe care experimentăm și numim viață. Cândva, omul va înțelege că e singurul responsabil pentru propria soartă. Până atunci, (re)învață să fii TU, dincolo de orice! Mai târziu vei regreta că singur te-ai distribuit în rolurile indicate de alții.

Sursă: arhiva personală a fiului artistului, Mircea Budică. „Ideea monumentalului, a portretului grav care să impresioneze prin mijloace picturale, mă invita la portretistica spre care tindeam şi care îmi permitea să descopăr în expresii, în fizionomii, taine ascunse, nebăgate în seamă.“ (Corneliu Baba) De curând, conducerea Colegiului Național „Carol I“ din Craiova a anunțat demararea lucrărilor de restaurare interioară a picturilor care sunt inserate în pereții câtorva din culoarelor acestei instituții. Ca orice iubitor de frumos care crede în expertiza resturatorilor, dar care știe că de multe ori aceste lucrări pot fi executate superficial în România, vreau să atrag prin acest articol atenția celor care urmează să fie implicați în coordonarea și executarea proiectului de restaurare. De ce? În primul rând pentru că sunt legat sufletește și spiritual de aceste picturi. Ceea ce mă leagă de ele este memoria tatălui meu, Dumitru Budică, care a pictat 18 dintre medalioanele care se regăsesc pe două dintre culoarele colegiului. Despre acest artist cunoscut în a doua jumătate a secolului XX atât în Craiova, cât și la nivel național și uitat în prezent, am să spun mai multe în paragrafele care vor urma din două motive simple: (1) a fost un artist complet, atins de geniu, lucru remarcat chiar de maestrul său, Corneliu Baba și (2) și-a dedicat viața picturii monumentale, punându-și amprenta pe mai multe lăcașuri de cult și instituții educaționale din Oltenia și din alte regiuni ale țării. Sursă: idem. În al doilea rând, pentru că vreau ca arta să rămână artă, pe cât de „neatinsă“ posibil, indiferent că artistul din spatele ei este tatăl meu sau orice alt pictor talentat. Patrimoniul artistic poate fi păstrat doar prin înțelegerea profundă a ceea ce a fost, a ceea ce este, dar mai ales a ceea ce poate fi în viitor o creație artistică. În teoria capodoperei, Mihail Dragomirescu, continuând în spiritul operelor lui Titu Maiorescu, vorbea despre o autonomie a esteticului care poate transcende timpul și spațiul, producând reverberații în cultura națională. Acest aspect se reflectă cu desăvârșire și în pictură: „ideea despre dreptul creaţiei estetice de a fi preţuită în ea însăşi“. Cu alte cuvinte, vreau ca relativismul specific erei progresiste pe care o traversăm și lipsa atenției la detalii să nu deterioreze mai mult decât a făcut-o deja memoria unui artist, unui profesor, în ultimă instanță, a unui om care a trăit prin creațiile sale. Amprenta artistică e cel mai important lucru care trebuie păstrat în urma unei lucrări de restaurare. Astfel, se impune de la început cunoașterea unor elemente fundamentale: a. Care este diferența dintre restaurare și reconstrucție? b. Ce înseamnă, de fapt, „amprenta artistică“? Răspunsul la prima întrebare pe cât de simplu pare din punct de vedere lingvistic, pe atât de complex este în momentul în care avem în vedere efectele pe care o reconstrucție și/sau o restaurare le presupun. Restaurarea presupune conservarea maximă a unei opere, în vreme ce reconstrucția vizează edificarea unei noi opere care doar amintește originalul. Necunoașterea diferențelor poate pune în pericol operele care s-au mai păstrat. Ori, în cazul lucrărilor care vor începe la Colegiul Național „Carol I“, îmi doresc și voi face tot posibilul să aibă loc o restaurare, nu o reconstrucție. Iar acest lucru poate fi realizat doar de către arhitecți restauratori profesioniști, nu de către alte persoane care vor să se califice la locul de muncă. Amprenta artistică face referire la personalitatea artistului, în cazul de față la personalitatea pictorului Dumitru Budică. Acest termen este cel mai bine exemplificat în contemporan de către Ioan Sbârciu, pictor şi profesor al artiştilor din „Şcoala de la Cluj” care spune că: „În artă, e esenţial să fii tu însuţi şi să ai o amprentă personală”. Cu alte cuvinte, când vezi arta trebuie să fii capabil să recunoști omul din spate pe baza unei note distinctive, inconfundabile. Ei bine, care este amprenta artistică a lui Dumitru Budică? Dumitru Budică (1938-1997) s-a născut în comuna Iancu Jianu, satul Dobriceni, județul Olt. A fost numit profesor în cadrul Colegiului Popular „Nicolae Bălcescu” (actualul „Carol I”[1]) în 1965, venind cu numire pe acest post direct de pe băncile facultății. A absolvit Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București la clasa maestrului Corneliu Baba, fiind lider de promoție. A predat timp de 14 ani la Colegiul Nicolae Bălcescu din Craiova, perioadă în care a cunoscut o efervescență artistică specifică vârstei tinereții. În colegiul craiovean sunt 18 medalioane cu oameni de seamă ai societății românești care au aboslvit această instituție prestigioasă. Toate aceste opere au fost pictate de Dumitru Budică. Ca poziționare, 9 dintre acestea se află în prima aripă a colegiului, mai exact la intrarea principală a profesorilor, lucrările fiind efectuate pe baza tehnicii „tempera grasă”. Următoarele 9 medalioane se află în aripa a doua a colegiului, adică aripa dinspre intrarea elevilor, iar ca tehnică de lucru putem vorbi despre „ceracolor” sau tehnica pastel. Acesta a proiectat și exacutat tot ceea ce înseamnă parte decorativă. Sursă: idem. În ceea ce privește pictura monumentală religioasă, Dumitru Budică a pictat multiple biserici, inclusiv catedrala „Sfântul Dumitru” din Craiova. Catedrala a fost renovată de către el, pictând, practic, din nou cele trei turle după cutremurul din 1977[2]. Sursă: http://tudornedelcea.blogspot.com/2017/12/o-ctitorie-craiovestilor-catedrala-sf.html Acestea fiind spuse, închei articolul menționând o dată în plus că îmi doresc ca arta să rămână vie prin artistul său și artistul prin arta sa, adică picturile de pe pereții culoarelor din Colegiul Național „Carol I” realizate de către Dumitru Budică să fie restaurate de oameni profesioniști și de bună-credință pentru ca amprenta sa artistică să poată trece mai departe granițele timpului. Sursă: arhiva personală a fiului artistului, Mircea Budică. Note: [1] - În 1948, cu ocazia centenarului revoluției pașoptiste, liceul primește numele de Colegiul Popular „Nicolae Bălcescu”, dar în 1997 va reveni la vechiul nume „Carol I”, ce se păstrează până astăzi. De altfel, ambele personalități istorice sunt considerate mentori spirituali ai Colegiului din Craiova. [2] - Cutremurul din 1977 a fost un cutremur puternic care s-a produs la ora 21:22:22 în data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României, înregistrând multiple replici. A avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde. În urma cutremurlui au murit 1.570 de oameni, din care 1.391 numai în București. Acest articol a fost scris și stilizat sub îndrumarea lui Alexandru Marin, scriitor, antreprenor și iubitor de artă. Mai multe informații despre acesta pot fi găsite la următorul link: https://bit.ly/3c8HVMt. P.S. Articolul de față este primul dintr-o serie de articole prin care vom încerca să readucem în prim-plan un artist uitat mult prea devreme, pe Dumitru Budică. Totodată, în următoarele luni, o echipă de proiect coordonată de fiul artistului, Mircea Budică și Alexandru Marin, va începe lucrul la biografia pictorului monumentalist și la un album de artă prin care se va încerca reconstituirea itinerariului său artistic. Mai multe informații despre statusul proiectului și viața pictorului Dumitru Budică, pot fi regăsite pe paginile de Facebook și Instagram ale artistului: Facebook: https://www.facebook.com/budicadumitrupictor Instagram: https://www.instagram.com/dumitru.budica/ Cei care vor să susțină cu donații proiectul, ne pot contacta la următorul număr de telefon: 0761.055.856 Timeline-ul proiectului Martie 2021: Relizare pagini de social media, blog și dezvoltarea identității online a artistului. Aprilie-Octombrie 2021: colectare date biografice (imagini, picturi, informații etc.) despre artist alături de o echipă de proiect formată din scriitori și experți în domeniul artei, patrimoniului și restaurării atât din țară, cât și din afară (Belgia). Noiembrie-Decembrie 2021: Finalizare manuscris biografie (conținut vizual și textual). Ianuarie-Febraurie 2022: Publicare album de artă și biografie. Va fi un proiect 2 în 1 inedit. Martie 2022: Creare site web biografic și expunere album de artă. Aprilie 2022: Creare pagină de Wikipedia. Mai 2022: Lansare album la Teatrul Național din Craiova.

Sursă: https://intsproject.weebly.com/japan.html Postare preluată de la Alina Handra Noul sistem educațional gândit de japonezi este atât de revoluționar încât formează copiii ca "Cetățeni ai lumii", nu ca japonezi. Un plan pilot revoluționar numit "Schimbarea curajoasă" (Futoji no henko) este testat în Japonia, pe baza programelor educaționale Erasmus, Grundtvig, Monnet, Ashoka și Comenius. Este o schimbare conceptuală. Vor înțelege și accepta culturi diferite și orizonturile lor vor fi globale, nu naționale. Programul de 12 ani se bazează pe următoarele concepte: - Zero materiale de umplutură. - Zero sarcini. - Cinci subiecte, care sunt: 1. Aritmetica afacerii Operațiuni de bază și utilizarea calculatoarelor financiare. 2. Citire Încep prin a citi o foaie zilnică a cărții pe care fiecare copil o alege și ajung să citească o carte pe săptămână. 3. Civilitate Înțelegând acest lucru, ca respect total pentru legi, valoare civilă, etică, respectarea regulilor de coexistență, toleranță, altruism și respect pentru ecologie și mediu. 4. Computer Patru Birou, internet, social media și afaceri online. 5. Limbi străine 4 sau 5 Alfabete, Culturi, Religii, între japoneză, latină, engleză, germană, chineză, arabă; cu vizite de socializare la familiile din fiecare țară în timpul verii. Care vor fi rezultatele acestui program? - Tineri care vorbesc 4 limbi, cunosc 4 culturi, 4 alfabete. - Sunt experți în utilizarea computerelor și telefoanelor mobile ca instrumente de lucru. - Citesc 52 cărți în fiecare an. - Respectă legea, ecologia și coexistența. - Se ocupă de aritmetica afacerilor și de găsirea oportunităților de finanțare pentru acestea. Copiii noștri vor concura doar cu ei înșiși (în viitor)! Și cine sunt copiii noștri (acum)? • Cei care știu mai multe despre bârfele prezenței de modă, care cunosc numele și viețile unor artiști renumiți, dar fără istorie, literatură sau matematică, printre altele. • Cei care vorbesc o limbă străină mai mult sau mai puțin, care au ortografie teribilă, care urăsc să citească cărți, care nu știu să efectueze operații matematice simple, care sunt experți la ''copiat'' în timpul examenelor și la batjocorirea regulilor în ochii părinților și educatorilor. • Cei care petrec mai mult timp uitându-se și învățând prostia Internetului, televizorului sau jocurilor și idolilor ''fotbalului ", decât studiind sau citind, aproape fără să înțeleagă ce citesc și, prin urmare, cred că un fotbalist este superior unui om de știință. • Cei care se numesc homo-videoclipuri, pentru că nu sunt socializați corespunzător, iPhone și Android zombi; marea lor majoritate vorbesc doar despre aceleași tâmpenii pe care le enumeram înainte, stau într-o izolare clară pe care o cunoaștem ca autism cibernetic , împotriva stimei de sine, autonomiei, împotriva respectului față de părinții lor sau față de ceilalți, împotriva mediului, solidarității, culturii și promovează un egoism alarmant lăsând o societate oarbă.

Sursă: https://bit.ly/3p0WaXj Trăim în vremuri în care s-au pierdut noțiuni în teatru precum “joc”, “libertate de exprimare”, “stil propriu”, “relaxare”, “trupă de teatru unită”, “uniți’, “toți pentru unul și unul pentru toți”, “creație”, “creativitate”, “imaginație”, “distracție”, “veselie”. Ba chiar ajungem să credem că s-a pierdut și umorul. Arta acum nu se mai face din pasiune. Se face din frică. Și ce e cel mai dezolant, e că se face având în spate o frică extrem de puternică de moarte. Ori teatrul înseamnă viață, libertate, pace. Nicidecum demonstrație, competiție. Teatrul nu este făcut de învingători, de premianți, ci de oameni, de modele de viață. Oameni care inspiră, nu care stârnesc invidie, antipatie și mai ales...ură. Teatrul se face cu iubire, cu devotament și cu un imens respect: față de sine(în primul rând) și față de semeni. Ori lucrurile astea frumoase care odinioară uneau oamenii, astăzi s-au pierdut, nu mai sunt recunoscute de cei care fac teatru. Astăzi e mai important să-ți sacrifici viața, familia, sănătatea, tot, pentru premii, faimă și fani. Astăzi e mai important cine ia Oscarul, sau Uniterul, sau Gopo-ul, sau cine are mai multe reclame în CV, sau cine are mai multe roluri, sau cine arată mai bine în roluri, sau cine e mai dorit fizic, sau ierarhic, nicidecum dorit pentru stilul propriu, onestitate sau demnitate. E despre mult, mult, și mai mult....cât mai mult posibil. Esența în schimb a rămas în urmă cu câteva decenii. E despre cine ridiculizează mai bine, cine e acceptat ca lider într-o turmă lipsită de principii. Ca în junglă. Singura diferență este că oamenii poartă haine. În rest, haosul primează. Trăim într-o societate unde libertatea a devenit o iluzie. Avem așa de multe locuri de unde să alegem, dar n-avem și discernământ. La școală copiii nu sunt învățați ce e bine și ce e rău, sunt învățați doar niște formule neinteligibile de niște profesori ofiliți de un sistem putred și învechit, bazat pe frică. Acești copii învață încă din școală cum să urască, cum să judece, cum să îi dea pe alții jos ca să le fie lor bine, ajung după într-o facultate facultativă, unde, facultativ, învață să urască și mai mult. Apoi absolvă și devin viitori cârmuitori ai unei țări deja în paragină morală. Unii din acești copii manifestă un interest carnal pentru teatru încă din liceu și se hotărăsc să se facă actori, neștiind ce minunății din Cutia Pandorei urmează să înfrunte. Sunt mulți doritori, mulți probabil își doresc să facă ceva mai distractiv cu viața lor după 12 ani de comentarii și referate învățate pe de rost, merg la spectacole și se văd deja pe scenă din diverse motive. Și pentru că am spus că sunt “mulți”, o mare parte din aceștia nu își asumă și responsabilități pentru această meserie, drept pentru care după facultate își dau seama că a fost o copilărie din partea lor să creadă că această meserie se poate face din poignet, nerespectând pe nimeni și tăind în carne vie. Cazurile fericite. Aceștia ori se retrag, ori rămân în meserie schimbându-și perspectiva asupra vieții și meseriei. Sunt în schimb și cazurile nefericite. Aceștia sunt fie conștienți, fie inconștienți de energia lor negativă. Și se încăpățânează să rămână în această meserie, nedorind câtuși de puțin să contribuie în a face lumea mai bună, păstrând aceleași principii eronate. Din păcate, această parte este foarte mare. Forțele răului au devenit mai puternice în ultimii ani și se bazează în special pe individualism.

Sursă: https://bit.ly/3ncekER Holacracy: The New Management System for a Rapidly Changing World de Brian J. Robertson este o carte revoluționară despre un sistem de management revoluționar, care îi transformă pe toți cei din cadrul unei organizații în lideri. Ea vine să înlocuiască ierarhia tradițională de management de tip piramidal cu un nou tip de management revoluționar – holocrația – a cărei structură arată ca un sistem de cercuri imbricate. În holocrație, fiecare dintre membrii unei organizații este lider. Odată cu implementarea acestui mod alternativ de structurare în interiorul companiilor, autoritatea și luarea deciziilor se distribuie în mod egal la nivelul întregii organizații, iar oamenii nu mai sunt definiți de locul pe care îl ocupă în ierarhie și de funcții, ci de roluri. Implementarea acestui sistem face ca managerii de top (CEO) să renunță la autoritatea pozițiilor pe care le ocupă și permit fiecărui angajat să experimenteze cu idei noi într-un mediu sigur. De ce ar fi funcțional acest mod? Pentru că centralizarea excesivă nu face decât să omoare orice tendință inovatoare și este, evident, profund nocivă pentru organizații. Astfel, holocrația are o constituție internă conformă căreia toți oamenii din organizație trebuie respectați. Ea are un mare potențial de a înlocui managementul clasic cu un sistem diferit în care angajații sunt egali între ei, iar fiecare lucrează pe mai multe roluri, nu doar pe un singur post.

Lipsa de încredere în ceilalți, în instituții și chiar în noi înșine a devenit laitmotivul ultimilor 30 de ani. De aici apar frustrarea, mentalitatea de victimă, comportamnetul toxic, popularizarea ideilor negative, sărăcia (mentală, spirituală, financiară etc.), apetitul scăzut pentru dezvoltare și inacțiunea. Pentru a nu face o întreagă filosofie generalistă în jurul ideii de neîncerede, astăzi o să vorbesc despre cum se manifestă aceasta în piața de training din România. Neîncrederea are, în majoritatea cazurilor, două surse: Persoana care manifestă neîncredere față de training a avut în prealabil una sau mai multe exepriențe mai puțin favorabile cu un proces de trainig și tinde să generalizeze pe baza experienței limitate nemulțumirea aceasta la nivelul unei întregi industrii. Acest lucru este limitativ din start. Pe lângă asta, am identificat foarte multe persoane care nu sunt capabile să distingă multiplele forme de dezvoltare personală (mentoring, coaching, training, învățământ, terapie, consultanță, counselling) și, implicit, nici nu știu ce să aleagă. Astfel, dacă ei aveau nevoie de coaching, dar au ales trainingul, bineînțeles că rezultatele nu au fost cele scontate. Este exact ca și cum ai alege un desfăcător de conserve pentru a-ți lega cu el șireturile de la pantofi. Shakespeare în una din piesele sale spunea că pentru a fi fericit e bine să nu ai așteptări și nici speranțe. Eu aș completa și as spune că e nevoie să ne informăm mai mult când vrem să facem o alegere. De asemenea, trebuie spus că trainingul nu este vreun proces magic care te face pe tine mai bine imediat după ce se încheie. El îți arată o serie de instrumente pe care le poți folosi pentru a-ți îmbunătăți viața. Alegerea instrumentelor și utilizarea lor, din nou, îți aparține. Doar nu îți imaginezi că trainerul e un pitic care stă pe umărul tău drept și te motivează non-stop sau îți dă sfaturi despre ce să faci în viață. După ce ai ieșit din etapa de training, treci imediat în etapa de acțiune și implementare. Între a fi un optimist sau un pesimist, alege să fii un om care acționează. În timp ce toată lumea gândește negativ sau pozitiv despre ceva, tu acționează. Așa vei afla dacă ceea ce ai învățat funcționează cu adevărat pentru tine. În plus, amintește-ți că în viață nu există eșec sau succes, există doar feedback. Iar de acolo principiul acțiunii-reacțiunii se aplică grandios. Știi tu la ce mă refer. 2. Schimbările din piața de training te pot afecta sau avantaja în funcție de timing, bineînțeles. Astfel dacă piața se află într-un moment de pervertire, în care calitatea livrată e scăzută, o să crezi că mereu a fost așa. Dacă o să prinzi un trend în care competiția e crescută și calitatea e cuvântul de ordine, o să crezi la fel că industria e extraordinară. Încearcă să înțelegi mai mult mutațiile care au loc în piață și calibreaza-ți așteptările la mai multe componente: nevoi, buget, dorințe etc. Nici trainerii și nici trainingul ca fenomen nu controlează ce se întâmplă în piață. Schimbările, pur și simplu, se produc. Dacă înveți să observi mai bine și să alegi mai bine, lucrurile vor fi mult mai așezate. Amintește-ți că mereu ai de unde alege. Dacă te nemulțumește un trainer sau ești scârbit de o anumită piață, ai mereu de unde alege: sunt mii de traineri și în România și în afară, la fel cum sunt zeci de țări dezvoltate sau emergente cu tradiție în training. Așa că maturizează-te, nu te mai plânge, nu mai fii invidios, nu mai face comparații gratuite, nu mai crea ierarhii fără sens și mai presus de orice, nu te mai victimiza. Știm că ai vrea ca totul în lume să fie despre tine și nevoile tale, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. Atitudinea de copil plângăcios nu a avantajat pe nimeni niciodată. Există atâtea resurse de învățare și dezoltare în lume încât poți deveni cu lejeritate autodidact. Stai! Nu interpreta greșit ce îți spun aici și nici nu vreau să te cert; îți arăt doar că la orice problemă a ta, am reușit să găsesc rapid o soluție. Și știi de ce? Pentru că lumea, viața și lucurile nu o să fie niciodată așa cum vrei noi și tocmai aici e partea frumoasă. De ce? Pentru că noi le putem face altfel. Crescând capitaul de neîncredere și răspândind generalități, stereotipuri și prejudecăți nu o să ajuți pe nimeni. Level up și lumea va fi mult mai roz! Ai curajul să începi cu tine!

Piața de training din România este o Cenușăreasă împiedicată care vrea să alerge ca Dina Asher-Smith cu un singur pantof în cursa de 200m. Nu este așa de la sine, ci a devenit așa pentru că în piață au apărut în ultimii 10 ani și cu precădere în ultimii 2 ani, traineri, facilitatori, coachi, mentori, consilieri de dezoltare personală și alții care efectiv nu contribuie la extinderea organică și profesională a pieței, ci o strică în fiecare zi. De ce spun asta? Pentru că nu încep această meserie cu pregătirea, determinarea și pasiunea suficientă. Citatul ''Cash is king'' se potrivește perfect aici. Pe lângă acest aspect, încrederea oamenilor în training începe să scadă semnificativ (voi dezvolta subiectul în articolul viitor), iar în zona administrativă și de reglementare a pieței, problemele apar și ele într-un ritm accelerat. Tendința de pervertire a acestei piețe este una normală (poate suna absurd ce spun) mai ales într-o țară cu pedigreeul cultural și economic al României - cam așa se întâmplă cu toate piețele tinere când mulți actori încep să simtă mirosul de sânge proaspăt și oportunitatea - însă cei care pot contracara acest trend negativ sunt profesioniștii din domeniu printr-o coagulare a energiilor lor și sancționare ori de câte ori este nevoie a derapajelor. Ok, ok, și de ce ar fi important acest lucru? Pentru că exact ca în multe alte industrii, încrederea oamenilor în industria respectivă și a practicienilor din interiorul industriei unii în ceilalți și în piața respectivă trasează conturul și perspectivele de progres. O clasificare a peței de training din România din ultii 30 de ani ar arăta cam așa, în opinia mea: I. Începuturile 1990-2000: când piața de training, foarte nișată ce-i drept, s-a dezvoltat în tandem cu primele companii multinaționale care au venit în România după Revoluție. Nevoile de dezvoltare au fost inițial identificate în rândul angajaților din corporații. II. Extinderea 2001-2010: premisele de dezvoltare într-un nou mileniu și cele de aderare la UE au făcut ca în capetele multor antreprenori să se aprindă un beculeț, ceea ce a dus la deschiderea mai multor firme de dimensiuni mici și mijlocii în aceast interval. a. Tatonarea (2001-2007) - aceștia au fost încă anii de testare pentru multe firme care începeau cumva să crească în umbra actorilor mari din piața de training românească care se bucura de un deceniu de existență. b. Trendul se confirmă (2007-2010) - intrarea în UE venită la pachet cu fondurile europene a reprezentat boost-ul și confirmarea de care aveau nevoie foarte mulți actori din piața încă necoaptă pentru a călca accelerația. La întrebarea Să intrăm all-in sau cu jumătate de măsură s-a găsit, în sfârșit, răspunsul. III. Înflorirea-pervertirea 2011-2020 - masificarea trainingului și targetarea unor grupuri-țintă mult mai diverse, alături de aviditatea de cunoaștere a oamenilor a dus la boom-ul acestei industrii. Căutarea constantă de volume și livrarea de training în masă (cât mai mult, cât mai rapid și de o calitate discutabilă) a dus însă la pierderea încerederii oamenilor în procesul de training. Persepctivele pe care le identific în următorii 10 ani sunt: IV. Testările și incertitudinile noilor modele 2021-2025 - piața de training are nevoie de o reașezare iar pentru asta e nevoie de o curățenie de primăvară. Va fi vorba mai mult de o auto-curățare pentru că foarte mulți își vor da seama că nemaifiind rost de easy money aici, se vor reprofila spre alte industrii ușoare. Cei pasionați care vor alege să rămână se vor da peste cap pentru a inova pentru că la cât de leneș e peisajul la ora actuală, așa ceva e imperios. V. Disrupția și stabilizarea 2026-2030 - training 2.0 sau The New Wave se va numi piața emergentă de training care va căuta să se racordeze mai mult la trendurile internaționale și la nevoile locale de dezvoltare. Noile modele se vor eficientiza și va apărea un nou trib de traineri care să îmbine nevoia și dorința, generalul și specificul (ex. poate un Mindvalley românesc). Toate aceste transformări vor apărea în paralel cu schimbările macro care au loc deja în educație, piața muncii, revoluția tehnologică, digitalizare etc.

Sursă: https://bit.ly/39yRUtL Sistemele se schimbă, mulți oameni vor să rămână pe loc: - Tehnologia blockchain - Revoluția în cadrul sistemelor superioare de educație (no-college movement by 2025) - Formarea unei noi clase de lideri - Politica dominată de gerontocrație începe să se prăbușească - Partidele antitehnologie încep să apară foarte rapid (Neo-Luddism) - Banii alternativi încep să invadeze scena (bitcoin și alte cryptomonede) - Sănătatea mintală va fi noul sexy - Neo-tribalismul de tipul celui înfățișat de McLuhan va fi noul normal (neo-tribalismul ca opozant al societății de masă) - religia va deveni din ce în ce mai perimată pentru că scopul este spiritualitatea - arhitectura futuristă (Jack Fresco style și Venus Project) - mișcări sociale de tipul celor descrise de Peter Joseph în InterReflections sau A Culture in decline Sistemele vechi se prăbușesc, multe din obiceiurile formate în jurul societății industriale și de consum vor dispărea. Welcome to the brave new world!

Sursă: https://bit.ly/3gb6XLz În bucătăria fusion, pe lângă faptul că încearcă să combine elemente din diverse culturi, bucătarii fac tot posibilul pentru a stimula cât mai multe din cele 5 simțuri de bază: văz, miros, gust, auz și tactil, uneori chiar și sensibilitatea propioceprivă, adică simțul spațiului. Într-un proces de învățare complex, cum este trainingul, un facilitator ar trebui să aibă același deziderat, și anume să-și stimuleze cât mai mulț și cât mai divers audiența. Dar un facilitator nu este un bucătar, nu-i așa? Prin urmare, despre ce fel de simțuri vorbim aici? Care sunt simțurile pe care un trainer ar trebui să și le dezvolte și pe care le poate dezvolta la rândul său oamenilor cu care lucrează? Deși foarte puțini formatori știu asta, trainingul poate fi privit și ca o practică spirituală. Am înțeles acest lucru după ce am văzut un documentar despre o călugăriță budistă din Coreea de Sud pe nume Jeon Kwan. Astfel, dacă privim trainingul ca pe o orchestră bine armonizată, în care energiile sunt aliniate și nu există practic ideea de efort sau orgoliu (ego training), atunci vom putea avea o perspectivă mult mai amplă despre acest proces încă neexploatat la adevărata lui potențialitate. Cu alte cuvinte, cele 5 simțuri de bază din training sunt: corp; percepție; sentiment (emoție); conștiință; intenție. Un trainer naturalist, adică cel care caută să suprapună armonia și echilibrul din natură și ansamblul ei pluridisciplinar peste un training propriu-zis, va putea lucra cu ușurință pentru a stimula cele 5 nivele/simțuri. Rezultatul? De neimaginat.

Sursă: https://bit.ly/33ooaeX Dacă ai între 16 și 25 de ani, fă-ți un cadou și înscrie-te la cel mai nou program integrat de dezvoltare individuală din România, Integrator, care se va desfășura în perioada 13 februarie - 28 martie 2021. Poți alege dintre cele trei pachete: 1. SILVER - 2 programe de training integrativ a câte 10h fiecare; 2. GOLD - 2 programe de training de 10h fiecare și o evaluare VIA cu 14 dimensiuni (Vocație, Interese, Autocunoaștere); 3. PLATINUM - 3 programe de training de 10h fiecare și o evaluare GFS cu 18 dimensiuni (Great Full Spectrum). Integrator este un proiect marca Leader Mindset Training pentru segmentul de vârstă 16-25 ani prin care intenționăm să transformăm în self-leaderi și vectori ai schimbării sociale persoanele care se află la începutul carierei. Astfel, vrem să îi sprijinim încă de la început într-un proces de devenire sustenabil în care să ia cele mai bune decizii personale și profesionale. Conceptul de dezvoltare integrată pe care Leader Mindset Training îl are în vedere se bazează pe un mix de metode și instrumente de învățare - blended learning - precum și pe o serie de arii de învățare actuale și orientate spre viitorul (foarte) apropiat. Împreună vom defini CE-ul, CUM-ul și DE CE-ul acestei noi filosofii de învățare, particularizând totul pentru nevoile concrete de învățare ale participanților. În cadrul acestui program care va începe la jumătatea lunii februarie 2021 se pot înscrie maxim 25 de persoane pentru a facilita cooperarea de calitate între formatori și cursanți. Programul se va încheia pe 28 martie, iar participanții vor avea intervale deschise în care pot intra la training-urile online în funcție de disponibilitatea lor. Vor exista trei pachete de training integrativ: ✅ 1. SILVER (500 lei)- 2 programe de training la alegere a câte 10h fiecare; ✅2. GOLD (700 lei) - 2 programe de training la alegere a câte 10h fiecare și un test VIA de evaluare personală cu 14 dimensiuni; ✅3. PLATINUM (900 lei) - 3 programe de training la alegere a câte 10h fiecare și un test GFS de evaluare personală cu 18 dimensiuni. Dacă ți-am stârnit curiozitatea, completează formularul de la următorul link cu mesajul Integrator: https://bit.ly/37rQhNe și îți vom rezerva instant un loc la programul care va începe în 2021. Mai jos vei găsi informații despre programa detaliată a proiectului și despre cursurile integrate din care poți alege (bomboniera). DON'T be shy! P.S. Dacă vrei să consulți agenda programului, ai aici toate detaliile: https://bit.ly/3lWAKtj.

Sursă: https://bit.ly/3mrUp4N La Ability Development, avem o credință foarte puternică în faptul că stimularea diversității individuale poate să coducă la omogenitatea constructivă pe termen lung. Cercul nostru de aur se bazează pe răspunsurile cumulate la trei întrebări simple: DE CE ?, CUM ? și CE?. DE CE? Ne dorim să inspirăm oamenii cu care lucrăm, nu doar la modul declarativ, ci prin acțiuni practice și pragmatice. Vrem să îi ajutăm să conștientizeze că tot ceea ce poate concepe mintea umană, inițial la nivel abstract, poate fi realizat. Cele mai întâlnite două cuvinte din formularele de self-feedback ale participanților de la traininguri, în general, sunt: „motivația“ și „disciplina“. Ați ghicit, e vorba de lipsa lor. Astfel, noi nu invetăm nevoi la care să venim ulterior cu rezolvări. Nu reinvetăm nici măcar roata. Toate trainingurile noastre sunt bazate pe o analiză continuă a nevoilor existente. Și chiar dacă principiul fundamental al economiei ne spune că nevoile sunt nelimitate și resursele sunt limitate, noi credem exact opusul. Nevoile oamenilor în materie de tranining nu sunt chiar atât de multe pe cât s-ar putea crede; ele pornesc de la o serie de micro-nevoi de bază care odată ce au fost acoperite, ajută individul să se dezvolte plenar. Și da, resursele noastre sunt nelimitate, resursele noastre ca traineri, evident. Avem creativitatea de partea noastră, suntem dinamici și căutăm mereu inovația. CUM? Echipele de lucru din corporații, instituțiile publice și organizațiile non-guvernamentale au devenit în ultimii ani din ce în ce mai heterogene sub diverse aspecte: vârstă, mentalitate, comportamente, preferințe etc. Acest fenomen are un potențial negativ extrem de mare în a crea diviziuni în cadrul echipelor de lucru, departamentelor și viziunii organizaționale, în general. Și acest „potențial“ a fost extrem de bine valorificat în ultima vreme de traineri care nu au plecat niciodată de la DE CE, focusându-se exclusiv pe materialul pe care îl livrează. La Ability Development, venim în întâmpinarea acestei situații cu o echipă de trei traineri, din trei generații diferite, pentru a crea omogenitatea care lipsește în instituțiile amintite anterior; o omogenitate bazată pe obective, strategie și experiență. Modelul propus de ABD devine astfel unul transferabil și importabil, aplicarea lui conducând la o mai bună coeziune și convergență a membrilor din interiorul echipelor și nu numai. CE? Programele de training personalizat, modulele în cadrul cărora clienții propun ce tematici vor fi abordate și dezbătute, cei trei traineri cu experieță de peste 20 de ani sunt doar câteva din resursele pe care Ability Development le pune la dispoziția clienților săi. Ați observat nuanța, da? Am spus resurse, nu oferte sau produse. Credem că există o economie a ideilor originale și a resurselor de calitate pe care vrem să o dezvoltăm. CE-ul nostru se construiește și redefinește continuu pentru că singura constantă a acestei lumi este schimbarea, pentru că ne place să ne surprindem clienții (în mod plăcut) și pentru că încercăm să contsruim un viitor pe care nu îl putem atinge, dar pe care îl vizualizăm. Credeți-ne, este tare frumos!

Sursă: https://bit.ly/33lwcW9 Am găsit și creat câteva sfaturi simple, dar cu impact, pentru cei care doresc să-și dezvolte o carieră de succes în training. Nu uita: A-i învăța pe ceilalți înseamnă a te pune în slujba lor și acest lucru reprezintă o onoare, un privilegiu. Nu veni la curs cu gândul că tu ești vedeta, fă-i pe participanți să se simtă implicați, importanți, motivați. Despre ei este vorba. Subiecte sensibile, precum politica, religia, orientarea sexuală, diferențele de cultură, rasă, gen, nu își au locul în sala de curs. Fii convins că vei întâlni, de multe ori, participanți la curs care vor ști mai multe decât tine. Nu e nevoie să fii perfect. Dacă nu știi răspunsul la o întrebare, fii onest și recunoaște. Nu suntem născuți să le știm pe toate. Clasa va înțelege asta. Nu întârzia la curs, vino cu o oră înainte, sunt multe de pregătit. Dacă nu iubești trainingul, găsește-ți alt job. Să nu îți faci planuri după curs, nu știi niciodată când vei termina. Dacă cunoști un alt trainer care a mai lucrat înainte cu grupul la care urmează să predai, invită-l la o cafea. Participanții la curs nu vor contrazice propriile lor idei. Crează-le cadrul în care ei să genereze atât probleme, cât și soluții. Te vei confrunta mereu cu întrebări stupide. Jobul tău este să te comporți ca și cum ele sunt normale. Nu da vina pe tematica cursului. Amintește-ți mereu regula de aur: “Nu contează ce spui, contează cum o spui!” Și încă una la fel de valoroasă: “Nu există traininguri plictisitoare, doar traineri plictisitori!” A-i împărți pe cursanți în grupuri este o acțiune care necesită și puțină matematică și o bună comunicare, pare simplă, dar îți poate scăpa de sub control. A-i ruga pe cei douăzeci de participanți să se împartă "în cinci grupuri" nu este același lucru ca și cerându-le să formeze "patru grupuri de câte cinci". Confuzia creata îți poate răpi timp, autoritate și credibilitate și îi poate enerva pe cursanți. Să deții o largă paletă de activități amuzante și interactive este necesar, este valoros, face parte din talentul trainerului, dar e insuficient. Dacă ești doar un bun animator al grupului, fără să ai cunoștințe despre realitățile organizației cu care lucrezi, fără să adaptezi metodele la exemplele practice din viață lor, oamenii se vor juca, eventual, cu tine, până se vor plictisi, apoi te vor concedia. (Așa și meriți) Cunoaște-ți bine audiența. Diferitele tipuri de audiență necesită diferite moduri de abordări. Felul în care te adresezi, în care te îmbraci, în care te comporți, va fi diferit atunci când ai în față un grup de top manageri seniori versus, de exemplu, o echipă tânără de vânzări, nou angajată. Confruntă-te cu solicitările reale ale cursanților: "vrem pauze lungi și dese", "vrem să plecăm mai devreme", "vrem ca după masa de prânz să lenevim un pic, să nu abordăm teme dificile", "vrem să ne lași timp pentru întrebări, dezbateri și discuții între noi". În orice grup de cursanți va există cel puțin unul care va dori să-ți demonstreze că el are dreptate și tu greșești. Fii pregătit să apară o situație neprevăzuta, o cerința specială, un factor perturbator. Nu uita ca pe lângă materialele specifice pregătite pentru curs, să ai la tine mereu: un prelungitor, o rolă de scotch de hârtie, markere, foi de hârtie și mai ales premiile dulci, mini batoane de ciocolată. Găsește-ți și dezvoltă stilul tău propriu de trainer. Dacă observi că ceea ce faci nu funcționează corect, nu insista, schimbă abordarea, încearcă ceva nou. SUCCES, Formatorule!