top of page
Poza scriitoruluiConstantin Alexandru Marin

Sfaturi pentru un trainer la început de carieră


 

Am găsit și creat câteva sfaturi simple, dar cu impact, pentru cei care doresc să-și dezvolte o carieră de succes în training. Nu uita: A-i învăța pe ceilalți înseamnă a te pune în slujba lor și acest lucru reprezintă o onoare, un privilegiu.


  • Nu veni la curs cu gândul că tu ești vedeta, fă-i pe participanți să se simtă implicați, importanți, motivați. Despre ei este vorba.

  • Subiecte sensibile, precum politica, religia, orientarea sexuală, diferențele de cultură, rasă, gen, nu își au locul în sala de curs.

  • Fii convins că vei întâlni, de multe ori, participanți la curs care vor ști mai multe decât tine.

  • Nu e nevoie să fii perfect. Dacă nu știi răspunsul la o întrebare, fii onest și recunoaște. Nu suntem născuți să le știm pe toate. Clasa va înțelege asta.

  • Nu întârzia la curs, vino cu o oră înainte, sunt multe de pregătit.

  • Dacă nu iubești trainingul, găsește-ți alt job.

  • Să nu îți faci planuri după curs, nu știi niciodată când vei termina.

  • Dacă cunoști un alt trainer care a mai lucrat înainte cu grupul la care urmează să predai, invită-l la o cafea.

  • Participanții la curs nu vor contrazice propriile lor idei. Crează-le cadrul în care ei să genereze atât probleme, cât și soluții.

  • Te vei confrunta mereu cu întrebări stupide. Jobul tău este să te comporți ca și cum ele sunt normale.

  • Nu da vina pe tematica cursului. Amintește-ți mereu regula de aur: “Nu contează ce spui, contează cum o spui!” Și încă una la fel de valoroasă: “Nu există traininguri plictisitoare, doar traineri plictisitori!”

  • A-i împărți pe cursanți în grupuri este o acțiune care necesită și puțină matematică și o bună comunicare, pare simplă, dar îți poate scăpa de sub control. A-i ruga pe cei douăzeci de participanți să se împartă "în cinci grupuri" nu este același lucru ca și cerându-le să formeze "patru grupuri de câte cinci". Confuzia creata îți poate răpi timp, autoritate și credibilitate și îi poate enerva pe cursanți.

  • Să deții o largă paletă de activități amuzante și interactive este necesar, este valoros, face parte din talentul trainerului, dar e insuficient. Dacă ești doar un bun animator al grupului, fără să ai cunoștințe despre realitățile organizației cu care lucrezi, fără să adaptezi metodele la exemplele practice din viață lor, oamenii se vor juca, eventual, cu tine, până se vor plictisi, apoi te vor concedia. (Așa și meriți)

  • Cunoaște-ți bine audiența. Diferitele tipuri de audiență necesită diferite moduri de abordări. Felul în care te adresezi, în care te îmbraci, în care te comporți, va fi diferit atunci când ai în față un grup de top manageri seniori versus, de exemplu, o echipă tânără de vânzări, nou angajată.

  • Confruntă-te cu solicitările reale ale cursanților: "vrem pauze lungi și dese", "vrem să plecăm mai devreme", "vrem ca după masa de prânz să lenevim un pic, să nu abordăm teme dificile", "vrem să ne lași timp pentru întrebări, dezbateri și discuții între noi".

  • În orice grup de cursanți va există cel puțin unul care va dori să-ți demonstreze că el are dreptate și tu greșești.

  • Fii pregătit să apară o situație neprevăzuta, o cerința specială, un factor perturbator.

  • Nu uita ca pe lângă materialele specifice pregătite pentru curs, să ai la tine mereu: un prelungitor, o rolă de scotch de hârtie, markere, foi de hârtie și mai ales premiile dulci, mini batoane de ciocolată.

  • Găsește-ți și dezvoltă stilul tău propriu de trainer.

  • Dacă observi că ceea ce faci nu funcționează corect, nu insista, schimbă abordarea, încearcă ceva nou.

SUCCES, Formatorule!

293 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page